Tabără acuză semnatarii moţiunii pe Agricultură a USL că avansează date necredibile

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără a precizat luni, în cadrul dezbaterii moţiunii simple depuse împotriva sa, că datele pe care semnatarii le invocă nu sunt "credibile", ci sunt estimări şi "simple operaţiuni aritmetice", şi a adăugat că problemele acuzate în moţiune sunt acumulate de 20 de ani.

Termen: Economie

Sursa articol:

Articole asemănătoare

La numai un an de la înfiinţare, expoziţia permanentă de istorie a mineritului din Roşia Montană ;amp;amp;#34;Aurul Apusenilor;amp;amp;#34; numără peste 10.000 de vizitatori, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania de smart flying Blue Air a lansat orarul de iarnă 2011-2012 din Bucureşti spre 16 destinaţii şi din Bacău spre trei destinaţii din Italia, precum şi spre Londra, au anunţat luni reprezentanţii companiei aeriene.

Luni la sediul Poşta Română a avut loc jurizarea concursului naţional de desen ;amp;amp;#34;Vine, vine Iepuraşul;amp;amp;#34;, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Nicolas Sarkozy a declarat:;amp;amp;#34;Participanţii au decis o acţiune militară pentru ca decizia ONU să fie respectată. Vom împiedica de asemenea atacurile asupra oraşelor din Libia. Popoarele arabe vor să se elibereze de scalvia în care se afl...

Consiliul de Miniştri ai Transporturilor din UE a adoptat, joi, la Bruxelles, noi reguli privind regimul răspunderii transportatorilor şi al despăgubirii persoanelor care călătoresc pe mare.