Technorati Romania

Suplimentări de bugete pentru asigurarea contribuţiilor sociale

Executivul a aprobat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa de astăzi, suplimentarea bugetelor Serviciului de Informaţii Externe cu 2 milioane de lei, al Serviciului de Transmisiuni Speciale cu 4,78 de milioane de lei şi al Ministerului Justiţiei, pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu 29 de milioane de lei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Suplimentări de bugete pentru asigurarea contribuţiilor sociale |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 20:57

Parlamentul a votat pentru monopolul Bisericii asupra serviciilor sociale finanţate de la stat

Institutul pentru Politici Publice (IPP), împreună cu Fundaţia Alpha Transilvană, Fundaţia ;amp;amp;#34;Estuar;amp;amp;#34;, Fundaţia Pentru Voi, Reţeaua Romanian Harm Reduction Network (RHRH), Asociaţia ;amp;amp;#34;Alături de Voi;amp;amp;#34; şi Federaţia Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România au solicitat printr-o scrisoare deschisă adresată azi Preşedintelui României, să nu promulge recent adoptata Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale, iniţiată de către deputaţi şi senatori ai PD-L, cerând ca actul normativ să fie retransmis Parlamentului spre re-examinare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Parlamentul a votat pentru monopolul Bisericii asupra serviciilor sociale finanţate de la stat |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 20:48

Ion Ariton s-a întâlnit cu adjunctul ministrului Economiei din Sultanatul Oman

Ministrul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton, s-a întâlnit astăzi cu Abdullah Al-Hanani, adjunctul ministrului Economiei din Sultanatul Oman, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Ion Ariton s-a întâlnit cu adjunctul ministrului Economiei din Sultanatul Oman |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 20:41

Parlamentul European a adoptat două rezoluţii privind îmbunătăţirea guvernanţei fiscale în UE

Parlamentul European (PE) a adoptat, marţi, 8 martie, două rezoluţii privind îmbunătăţirea guvernanţei fiscale, potrivit cărora UE ar trebui să instituie Taxa pe Tranzacţiile Financiare, să reducă fraudele din sectorul financiar, evaziunea fiscală şi practicile fiscale dăunătoare, şi să adopte măsuri care să genereze creşterea veniturilor în statele europene şi în statele în curs de dezvoltare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Parlamentul European a adoptat două rezoluţii privind îmbunătăţirea guvernanţei fiscale în UE |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 20:26

Comisia Europeană a stabilit emisiile istorice pentru aviaţie

Comisia Europeană a stabilit luni, 7 martie, valoarea de referinţă a emisiilor istorice generate de sectorul aviatic, pe baza căreia a fost calculat numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente acestui sector pentru anul 2012, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Comisia Europeană a stabilit emisiile istorice pentru aviaţie |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 20:16

Întâlnirea Ministrului Economiei cu Abdullah Al-Hamoudi

Ion Ariton, ministrul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri s-a întâlnit astăzi cu Abdullah Al-Hamoudi, adjunctul ministrului Economiei si Comerţului din Regatul Arabiei Saudite., potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Întâlnirea Ministrului Economiei cu Abdullah Al-Hamoudi |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 20:12

Guvernul a decis facilitarea procedurilor pentru adopţiile interne

Miniştrii au aprobat astăzi, un proiect de lege prin care este modificat regimul juridic al adopţiilor interne, în sensul facilitării acestora şi scurtării duratei procedurilor, în timp ce pentru adopţiile internaţionale reglementările rămân neschimbate.
Guvernul a decis facilitarea procedurilor pentru adopţiile interne |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 19:56

Vizita lui Sorin Oprescu în China

În perioada 2-6 martie Sorin Oprescu a făcut o deplasare în China, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Vizita lui Sorin Oprescu în China |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 19:39

Zilele Italiei în real, -Hypermarket

Real Hypermarket desfăşoară în perioada 20 -23 martie, evenimentul ;amp;amp;#34;Zilele Italiei;amp;amp;#34;, în cadrul căruia sunt prezentate peste 200 de produse specifice bucătăriei mediteraneene.
Zilele Italiei în real, -Hypermarket |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 19:23

Accident de muncă: Un muncitor a fost prins sub un mal de pământ

Accident de muncă în comuna Mihăileşti, judeţul Giurgiu, potrivit Realitatea.net. Un muncitor ce lucra la reţeaua de canalizare a fost prins sub un mal de pământ. Bărbatul este în stare stabilă. În urma incidentului, traficul în zonă a fost blocat.
Accident de muncă: Un muncitor a fost prins sub un mal de pământ |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 19:07