Technorati Romania
Explozie în metroul din Minsk
O explozie s-a produs astăzi după amiază în metroul din Minsk, capitala statului Belarus, a transmis Reuters, citând informaţii de la agenţia Ria Novosti, conform Hotnews.ro.
Explozie în metroul din Minsk |
Luni, Aprilie 11, 2011 - 18:37
Reprezentanţele privind proiectul Legii dialogului social
Organizaţiile semnatare, reprezentanţe ale partenerilor sociali - patronate, sindicate şi alte organizaţii ale societăţii civile - condamnă decizia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe marginea proiectului Legii dialogului social şi cer reluarea de urgenţă a negocierilor care să aducă proiectul de lege în linie cu cerinţele unei democraţii reale, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei.
Reprezentanţele privind proiectul Legii dialogului social |
Luni, Aprilie 11, 2011 - 18:32
MECMA: Compania China Huadian Engineering, interesată să investească în sectorul energetic românesc
Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a primit luni delegaţia companiei chineze China Huadian Engineering Co. Ltd. (CHEC), care este interesată de investiţii în domeniul energetic românesc, potrivit unui comunicat emis luni de minister.
MECMA: Compania China Huadian Engineering, interesată să investească în sectorul energetic românesc |
Luni, Aprilie 11, 2011 - 18:25
Conferinţa despre comunicare digitală PR And The Web
În data de 14 aprilie are loc evenimentul PR And The Web, prima conferinţă dedicată exclusiv PR 2.0 şi comunicării digitale în era web-ului social, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
Conferinţa despre comunicare digitală PR And The Web |
Luni, Aprilie 11, 2011 - 18:25
Maşini cu produse de contrabandă confiscate
Astăzi, în doar jumătate de oră, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret (unitate aflată în subordinea Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi), au descoperit 1.180 de pachete de ţigări de contrabandă, ascunse în locaşuri special amenajate în trei maşini foarte vechi ce veneau din Ucraina, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei.
Maşini cu produse de contrabandă confiscate |
Luni, Aprilie 11, 2011 - 18:14
Microbuz confiscat pentru contrabandă cu combustibil
În seara zilei de 8 aprilie, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albiţa (unitate aflată în subordinea Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi) au reţinut în vederea confiscării un microbuz care avea confecţionat un rezervor de combustibil artizanal, în care a fost găsită, ascunsă şi nedeclarată, cantitatea de 600 litri de motorină, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Microbuz confiscat pentru contrabandă cu combustibil |
Luni, Aprilie 11, 2011 - 18:08
AdPrint 2011 - festivalul european de publicitate
URSUS organizează în cinstea românilor premiaţi la AdPrint 2011 primul eveniment din seria ;amp;amp;#34;URSUS Inspiration Nights;amp;amp;#34;, petrecerea ;amp;amp;#34;Romanian Winners AdPrint Party;amp;amp;#34;, în cadrul căreia va concerta Swing Republic featuring Karina Kappel, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
AdPrint 2011 - festivalul european de publicitate |
Luni, Aprilie 11, 2011 - 18:02
24 medalii de aur pentru inventatorii români la Salonul de la Geneva
Participarea cercetării românești la ediţia de anul acesta a Salonului Internațional de Invenții de la Geneva a fost răsplătită cu 24 medalii de aur, 18 medalii de argint și şapte medalii de bronz, anunţă Autoritatea Natională pentru Cercetare Ştiintifică (ANCS).
24 medalii de aur pentru inventatorii români la Salonul de la Geneva |
Luni, Aprilie 11, 2011 - 17:59
Coasta de Fildeş: Forţele speciale franceze l-au arestat pe Laurent Gbagbo
Forţele speciale franceze l-au arestat azi pe fostul preşedinte ivorian Laurent Gbagbo şi l-au predat liderilor opoziţiei, după ce tancurile armatei franceze au intrat în reşedinţa sa din Abidjan, a declarat un consilier al acestuia, citat de Reuters. O sursă din Ministerul de Externe de la Paris nu a confirmat informaţia, însă trupele rebele au anunţat că Gbagbo e în mâinile lor.
Coasta de Fildeş: Forţele speciale franceze l-au arestat pe Laurent Gbagbo |
Luni, Aprilie 11, 2011 - 17:53
Irak: Explozii soldate cu 7 morţi şi 36 de răniţi
7 oameni au murit şi alţi 36 au fost răniţi azi la Fallouja şi Bagdad, în Irak, în urma exploziei unei maşini-capcană şi a altor două bombe artizanale, anunţă AFP.
Irak: Explozii soldate cu 7 morţi şi 36 de răniţi |
Luni, Aprilie 11, 2011 - 17:45