Technorati Romania
Şedinţă specială de Guvern: Se decide asupra obiectivului de aderare la zona euro
Guvernul se reuneşte, astăzi, în şedinţă specială pentru a aproba programul de convergenţă şi planul naţional de reformă. În urmă cu două zile, membrii Executivului au analizat, în primă lectură, programul de convergenţă din acest an, aminteşte Agerpres, citat de Hotnews.
Şedinţă specială de Guvern: Se decide asupra obiectivului de aderare la zona euro |
Vineri, Aprilie 29, 2011 - 07:39
Lăzăroiu se dedică analizei politice: 'Nu vreau ca activitatea mea să fie asociată Preşedinţiei'
Sebastian Lăzăroiu, care va fi eliberat din funcţia de consilier prezidenţial de la 1 mai, spune că doreşte să se dedice analizei politice şi că nu vrea ca analizele sale politice să fie asociate instituţiei prezidenţiale, scrie Realitatea.net.
Lăzăroiu se dedică analizei politice: 'Nu vreau ca activitatea mea să fie asociată Preşedinţiei' |
Vineri, Aprilie 29, 2011 - 07:22
Asia: Scade preţul petrolului
Petrolul se ieftineşte pe pieţele asiatice, după publicarea principalilor indicatori ai economiei americane, relatează France Presse, citat de Hotnews.
Asia: Scade preţul petrolului |
Vineri, Aprilie 29, 2011 - 07:05
Boc spune că se doreşte instituirea managementului privat la toate companiile de stat
Guvernul analizează oportunitatea instituirii managementului privat la companiile de stat.
Boc spune că se doreşte instituirea managementului privat la toate companiile de stat |
Vineri, Aprilie 29, 2011 - 00:00
'Jimmy Choo' s-ar putea lista la Bursa din Hong Kong
Producătorul de încălţăminte de lux ;amp;amp;#34;Jimmy Choo;amp;amp;#34; Ltd., cu sediul în Londra, s-ar putea lista la Bursa din Hong Kong, iar oferta publică iniţială ar putea da companiei o valoare de 650 de milioane de lire sterline (1,1 miliarde dolari), potrivit Financial Times.
'Jimmy Choo' s-ar putea lista la Bursa din Hong Kong |
Vineri, Aprilie 29, 2011 - 00:00
'Panasonic' elimină 17.000 de locuri de muncă
;amp;amp;#34;Panasonic;amp;amp;#34; Corp., cel mai mare producător mondial de televizoare cu plasmă, va reduce aproape 17.000 de locuri de muncă la nivel global, în următorii doi ani, ca parte a planului de revenire la nivelul de profitabilitate atins înaintea crizei financiare.
'Panasonic' elimină 17.000 de locuri de muncă |
Vineri, Aprilie 29, 2011 - 00:00
AGA SIF Banat-Crişana - dividend majorat, de 0,103 lei
Acţionarii SIF Banat-Crişana (SIF1) au aprobat ieri distribuirea dividendului brut majorat, de 0,103 lei pe acţiune, astfel că societatea va aloca 56,5 milioane lei, reprezentând aproape 90% din profitul de anul trecut.
AGA SIF Banat-Crişana - dividend majorat, de 0,103 lei |
Vineri, Aprilie 29, 2011 - 00:00
AGA 'Antibiotice' - reinvestirea dividendelor
Adunarea Generală a Acţionarilor companiei ;amp;amp;#34;Antibiotice;amp;amp;#34; SA Iaşi (simbol ATB, la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti) a aprobat, ieri, situaţiile financiare ale societăţii pentru anul 2010.
AGA 'Antibiotice' - reinvestirea dividendelor |
Vineri, Aprilie 29, 2011 - 00:00
Aga Farmache şi Aga Ancuţa
;amp;amp;#34;Aga;amp;amp;#34;, ca abreviere a ;amp;amp;#34;Adunării generale a acţionarilor;amp;amp;#34;, este ambiguă, datorită istoricei influenţe turceşti în Ţările Române, în decursul căreia am achiziţionat înţelesul de ;amp;amp;#34;şef;amp;amp;#34; (etimologia turcească indică semnificaţia ;amp;amp;#34;agha = frate mai mare;amp;amp;#34;, care are o traducere engleză plină de tâlc, pentru contemporani - ;amp;amp;#34;big brother;amp;amp;#34;); ei bine, toate aceste înţelesuri româneşti, turceşti şi englezeşti plutesc în jurul celor două AGA programate astăzi de Bursele din Bucureşti şi Sibiu, într-o concomitentă concepută iniţial pentru o glorioasă fuziune, dar care prezintă premise să eşueze jalnic în lupte crâncene pentru schimbarea echipelor de la conducerea lor.
Aga Farmache şi Aga Ancuţa |
Vineri, Aprilie 29, 2011 - 00:00
Comerţul cu artă în ţara nunţii regale
În această avalanşă naţională de divorţuri răsunătoare, din cauză că sînt cam goale, avem şi o super-nuntă. E drept, nu este la Pipera, Izvorani, Ştefan cel Mare sau Ghencea, ci doar la Londra dar măcar este una regală. Într-o societate normală, astfel de evenimente contează.
Comerţul cu artă în ţara nunţii regale |
Vineri, Aprilie 29, 2011 - 00:00