NaanDanJain România a vândut în trei luni sisteme de irigaţii pentru 900 de kilometri

În primele trei luni din acest an, filiala din România a liderului în sisteme de irigaţii NaanDanJain a înregistrat deja un volum vânzări de sisteme de irigaţii de aproape 900.000 de metri linii de picurare, cel mai bine vândut produs al companiei. Produsul se foloseşte atât pentru culturile de câmp, cât şi pentru zonele rezidenţiale şi a acoperit anul trecut 60% din vânzările totale din ţară, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Termen: Economie

Sursa articol:

Articole asemănătoare

La numai un an de la înfiinţare, expoziţia permanentă de istorie a mineritului din Roşia Montană ;amp;amp;#34;Aurul Apusenilor;amp;amp;#34; numără peste 10.000 de vizitatori, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania de smart flying Blue Air a lansat orarul de iarnă 2011-2012 din Bucureşti spre 16 destinaţii şi din Bacău spre trei destinaţii din Italia, precum şi spre Londra, au anunţat luni reprezentanţii companiei aeriene.

Luni la sediul Poşta Română a avut loc jurizarea concursului naţional de desen ;amp;amp;#34;Vine, vine Iepuraşul;amp;amp;#34;, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Nicolas Sarkozy a declarat:;amp;amp;#34;Participanţii au decis o acţiune militară pentru ca decizia ONU să fie respectată. Vom împiedica de asemenea atacurile asupra oraşelor din Libia. Popoarele arabe vor să se elibereze de scalvia în care se afl...

Consiliul de Miniştri ai Transporturilor din UE a adoptat, joi, la Bruxelles, noi reguli privind regimul răspunderii transportatorilor şi al despăgubirii persoanelor care călătoresc pe mare.