Glontul care l-a ucis pe Bin Laden valoreaza 50 de miliarde de dolari

Glontul care l-a omorat pe teroristul numarul unu al lumii, Osama bin Laden, valoreaza 50 de miliarde de dolari. Cu atat a crescut averea celor care au dolari in lumea intreaga imediat dupa anuntul asasinarii lui Osama, dupa ce luni dolarul s-a apreciat fata de euro de la 1,4864 unitati, cu cat inchisese tranzactionarea luni noaptea, pana la 1,4793. Aprecierea a fost pana aproape la nivelul minim de acum 3 ani.

Termen: Economie

Sursa articol:

Articole asemănătoare

La numai un an de la înfiinţare, expoziţia permanentă de istorie a mineritului din Roşia Montană ;amp;amp;#34;Aurul Apusenilor;amp;amp;#34; numără peste 10.000 de vizitatori, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania de smart flying Blue Air a lansat orarul de iarnă 2011-2012 din Bucureşti spre 16 destinaţii şi din Bacău spre trei destinaţii din Italia, precum şi spre Londra, au anunţat luni reprezentanţii companiei aeriene.

Luni la sediul Poşta Română a avut loc jurizarea concursului naţional de desen ;amp;amp;#34;Vine, vine Iepuraşul;amp;amp;#34;, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Nicolas Sarkozy a declarat:;amp;amp;#34;Participanţii au decis o acţiune militară pentru ca decizia ONU să fie respectată. Vom împiedica de asemenea atacurile asupra oraşelor din Libia. Popoarele arabe vor să se elibereze de scalvia în care se afl...

Consiliul de Miniştri ai Transporturilor din UE a adoptat, joi, la Bruxelles, noi reguli privind regimul răspunderii transportatorilor şi al despăgubirii persoanelor care călătoresc pe mare.