Hipermarketurile vand asa de mult pentru ca spatiul lor de expunere este astfel gandit incat sa influenteze clientii sa cumpere cat mai mult. Intreaga asezare a rafturilor si a produselor, aspectul legumelor si fructelor sau mirosul de paine proaspat scoasa din cuptor sunt tot atatea argumente psihologice pentru a lasa cat mai multi bani in supermarket. In plus, dimensiunile generoase ale cosurilor de cumparaturi oferite la intrare nu reprezinta nimic altceva decat o alta incurajare pentru a achizitiona cat mai multe articole.
De asemenea ar trebui sa stiti ca ofertele de la rafturi nu sunt totdeauna ceea ce par. Si cu siguranta nu trebuie sa va faceti iluzia ca, daca sunteti intr-un hipermarket lucrurile sunt mai ieftine. Dimpotriva, periodic, in timp ce unele produse se ieftinesc pana la un nivel atractiv, altele isi cresc pretul pe nesimtite compensand si chiar suplinind diferentele de pret de la superoferte. Mai departe, preturile cu ",99" in coada sunt o alta metoda prin care marile magazine incearca sa isi ingrase profiturile. Asta pentru ca majoritatea oamenilor percep prima cifra si nu zecimalele de la final. Cu alte cuvinte, un pret de 9,99 lei nu va fi perceput ca 10 ci mai degraba ca 9 lei. Si nu in ultimul rand, cele mai scumpe articole vor fi plasate mereu la nivelul ochilor pe rafturile din mijlocul fiecarui stand.
Deci data viitoare cand va veti mai intreba de ce hipermarketurile vand asa de mult, amintiti-va de ceea ce ati citit aici. Sau pur si simplu puteti merge in continuare la cumparaturi ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
- autentifică-te pentru a adăuga comentarii