Cum vede CIA economia romaneasca?

Central Intelligence Agency (CIA) este una dintre cele mai puternice agentii de informatii din lume. Iar punctul forte al CIA il reprezinta tocmai informatiile pe care le detine despre orice colt al mapamon­dului. In baza sa de date, CIA detine informatii despre toate tarile din lume si, anual, face rapoarte detaliate despre climatul economic si social din fiecare stat. Nici Romania nu este sarita de la astfel de analize.

Termen: Economie

Sursa articol:

Articole asemănătoare

La numai un an de la înfiinţare, expoziţia permanentă de istorie a mineritului din Roşia Montană ;amp;amp;#34;Aurul Apusenilor;amp;amp;#34; numără peste 10.000 de vizitatori, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania de smart flying Blue Air a lansat orarul de iarnă 2011-2012 din Bucureşti spre 16 destinaţii şi din Bacău spre trei destinaţii din Italia, precum şi spre Londra, au anunţat luni reprezentanţii companiei aeriene.

Luni la sediul Poşta Română a avut loc jurizarea concursului naţional de desen ;amp;amp;#34;Vine, vine Iepuraşul;amp;amp;#34;, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Nicolas Sarkozy a declarat:;amp;amp;#34;Participanţii au decis o acţiune militară pentru ca decizia ONU să fie respectată. Vom împiedica de asemenea atacurile asupra oraşelor din Libia. Popoarele arabe vor să se elibereze de scalvia în care se afl...

Consiliul de Miniştri ai Transporturilor din UE a adoptat, joi, la Bruxelles, noi reguli privind regimul răspunderii transportatorilor şi al despăgubirii persoanelor care călătoresc pe mare.