Colonelul, peste 40 de ani în fruntea Libiei

Muammar Abu Minyar al-Gaddafi s-a născut în 7 iunie 1942 şi este conducătorul de facto al Libiei din 1969. Cunoscut şi sub denumirea de Colonelul Gaddafi, liderul libian a urmat şcoala din Fezzan şi a studiat dreptul, ulterior înscriindu-se la academia militară libiană şi urmând cursuri de perfecţionare în Grecia şi Marea Britanie. Pe data de 1 septembrie 1969, un grup de tineri ofiţeri conduşi de Gaddafi a dat o lovitură de stat (fără vărsare de sânge), în timp ce Regele Idris I se afla în Turcia, la tratament medical.

Termen: Economie

Sursa articol:

Articole asemănătoare

La numai un an de la înfiinţare, expoziţia permanentă de istorie a mineritului din Roşia Montană ;amp;amp;#34;Aurul Apusenilor;amp;amp;#34; numără peste 10.000 de vizitatori, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania de smart flying Blue Air a lansat orarul de iarnă 2011-2012 din Bucureşti spre 16 destinaţii şi din Bacău spre trei destinaţii din Italia, precum şi spre Londra, au anunţat luni reprezentanţii companiei aeriene.

Luni la sediul Poşta Română a avut loc jurizarea concursului naţional de desen ;amp;amp;#34;Vine, vine Iepuraşul;amp;amp;#34;, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Nicolas Sarkozy a declarat:;amp;amp;#34;Participanţii au decis o acţiune militară pentru ca decizia ONU să fie respectată. Vom împiedica de asemenea atacurile asupra oraşelor din Libia. Popoarele arabe vor să se elibereze de scalvia în care se afl...

Consiliul de Miniştri ai Transporturilor din UE a adoptat, joi, la Bruxelles, noi reguli privind regimul răspunderii transportatorilor şi al despăgubirii persoanelor care călătoresc pe mare.