Technorati Romania
Cine sunt cel mai bine plătiţi directori executivi ai Statelor Unite ?
Aproximativ 80% dintre companiile care sunt incluse în indicele bursier S&P 500 au publicat informaţiile cu privire la salariile directorilor executivi din Statele Unite pentru anul 2010, informează CNBC.
Cine sunt cel mai bine plătiţi directori executivi ai Statelor Unite ? |
Joi, Aprilie 14, 2011 - 17:27
Finanţele au vândut obligaţiuni pe cinci ani de 289,1 milioane lei, la un randament mediu de 7,38%
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut joi obligaţiuni de stat la cinci ani de 289,1 milioane de lei, prin lansarea unei emisiuni noi, sub valoarea programată, de 500 milioane de lei, la un randament mediu de 7,38% pe an, peste cel din licitaţia precedentă pentru titluri apropiate ca scadenţă.
Finanţele au vândut obligaţiuni pe cinci ani de 289,1 milioane lei, la un randament mediu de 7,38% |
Joi, Aprilie 14, 2011 - 17:16
Preşedintele - director general al SIF Oltenia şi-a dat demisia
Vasile Şalapă, care a fost numit recent în funcţia de director general şi preşedinte al SIF Oltenia, şi-a anunţat demisia începând cu data de 15 aprilie 2011, potrivit unui raport publicat pe Bursă de reprezentanţii SIF.
Preşedintele - director general al SIF Oltenia şi-a dat demisia |
Joi, Aprilie 14, 2011 - 17:09
"Litoralul pentru toţi" între 3 mai şi 14 iunie: Preţuri de la 179 de lei pentru şase nopţi
Asociaţia Litoral-Delta Dunării lansează şi în această primăvară programul social "Mini preţuri de vacanţă - Litoralul pentru toţi", tarifele pentru şase nopţi de cazare urmând să pornească de la 179 de lei de persoană, informează Mediafax.
"Litoralul pentru toţi" între 3 mai şi 14 iunie: Preţuri de la 179 de lei pentru şase nopţi |
Joi, Aprilie 14, 2011 - 16:58
Ministerul de Finanţe a atras 289,1 mil. lei prin titluri de stat, la un randament mediu de 7,38%
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut joi obligaţiuni de tip benchmark, scadente în 60 luni, în valoare de 289,1 milioane lei (70,4 milioane euro), la un randament mediu de 7,38% pe an, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR).
Ministerul de Finanţe a atras 289,1 mil. lei prin titluri de stat, la un randament mediu de 7,38% |
Joi, Aprilie 14, 2011 - 16:58
SIF Oltenia are o nouă conducere
Tudor Ciurezu a fost ales, azi, în Adunarea Generală a Acţionarilor, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia, calitate în care va îndeplini şi funcţia de director general al societăţii.
SIF Oltenia are o nouă conducere |
Joi, Aprilie 14, 2011 - 16:54
Vasila Şalapa a demisionat de la SIF Oltenia
Vasile Şalapa a demisionat azi din funcţia de director general şi preşedinte al SIF Oltenia.
Vasila Şalapa a demisionat de la SIF Oltenia |
Joi, Aprilie 14, 2011 - 16:51
Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de joi pe roşu
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de joi, cu pierderi cuprinse între 0,70% şi 2,38%, cel mai afectat fiind indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare.
Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de joi pe roşu |
Joi, Aprilie 14, 2011 - 16:50
România participă la expoziţia internaţională de apărare LAAD Defence & Security
România participă cu un pavilion naţional la Expoziţia internaţională LAAD Defence & Security, de la Rio de Janeiro, considerată cel mai mare eveniment de securitate şi de apărare din America de Sud, informează MECMA.
România participă la expoziţia internaţională de apărare LAAD Defence & Security |
Joi, Aprilie 14, 2011 - 16:48
BRD acordă dividende
Acţionarii BRD - Groupe Societe Generale i-au ales pe Anne Marion-Bouchacourt, director de resurse umane al Societe Generale, şi Bernardo Sanchez Incera, director executiv adjunct al Societe Generale, în calitate de administratori ai băncii, pe o perioadă de 4 ani, se arată într-un comunicat al instituţiei de credit. Totodată, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) BRD a reînnoit mandatele de administrator ale lui Petre Bunescu, Sorin-Mihai Popa, Didier Alix, Jean-Louis Mattei, Bogdan Baltazar, Dumitru Popescu, Sorin Marian Coclitu şi Ioan Cuzman. Mandatul celor zece administratori are o durată de 4 ani.
BRD acordă dividende |
Joi, Aprilie 14, 2011 - 16:47