Technorati Romania
Liniile de transport care vor funcţiona în Bucureşti in noaptea de Înviere
RATB anunţă că 13 linii de transport în comun vor avea program prelungit în noaptea de Înviere, circulând până la 5.30 dimineaţa la intervale de 30 de minute, plecările din cartiere spre zona centrală începând de la ora 22.00, iar retur de la ora 22.30.
Liniile de transport care vor funcţiona în Bucureşti in noaptea de Înviere |
Marţi, Aprilie 19, 2011 - 17:30
Olanda ar putea cere amendarea legislaţiei UE în materie de muncă
Olanda pleacă de la premisa că va acţiona în conformitate cu legislaţia UE în cazul permiselor de muncă pentru muncitorii români şi bulgari, dar, dacă va fi necesar, va cere amendarea legislaţiei europene existentă, a precizat, la solicitarea NewsIn, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti.
Olanda ar putea cere amendarea legislaţiei UE în materie de muncă |
Marţi, Aprilie 19, 2011 - 17:28
Grupul Rompetrol a revenit pe profit în primul trimestru din 2011
Grupul Rompetrol a înregistrat un profit net de 900.000 dolari în primul trimestru al anului, după ce în primele trei luni din 2010 a înregistrat pierderi de 56,2 milioane de dolari, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Aceasta este pentru prima dată în ultimii 3 ani când grupul petrolier a reuşit să obţină profit.
Grupul Rompetrol a revenit pe profit în primul trimestru din 2011 |
Marţi, Aprilie 19, 2011 - 17:27
Grupul Rompetrol a avut în primul trimestru profit net de 900.000 dolari, după trei ani de pierderi
Grupul Rompetrol, controlat de compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan, a avut în primul trimestru din acest an un profit net de 900.000 dolari, după trei ani de pierderi, iar cifra de afaceri a grupului a crescut în primele trei luni cu 29%, la 2,038 miliarde dolari.
Grupul Rompetrol a avut în primul trimestru profit net de 900.000 dolari, după trei ani de pierderi |
Marţi, Aprilie 19, 2011 - 17:25
Profitul Goldman Sachs a scăzut cu 72% în primul trimestru
Banca americană de investiţii Goldman Sachs a obţinut în primul trimestru un profit de 908 milioane de dolari (1,56 dolari/acţiune), în scădere cu 72% comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul diminuării câştigurilor din activităţile de tranzacţionare, potrivit Reuters. În primele trei luni din 2010, cea mai mare bancă de investiţii din SUA a raportat un profit de 3,3 miliarde de dolari (5,59 dolari/acţiune).
Profitul Goldman Sachs a scăzut cu 72% în primul trimestru |
Marţi, Aprilie 19, 2011 - 17:20
Leul s-a apreciat uşor marţi, iar cursul a coborât sub 4,09 lei/euro
Cotaţiile monedei naţionale au scăzut treptat în a doua parte a sesiunii interbancare de marţi, astfel că la finalul zilei paritatea fluctua sub 4,09 lei/euro, în linie cu aprecierea valutelor din regiune.
Leul s-a apreciat uşor marţi, iar cursul a coborât sub 4,09 lei/euro |
Marţi, Aprilie 19, 2011 - 17:18
Energia verde: murim sau platim
Pretul energiei electrice s-ar putea dubla in urmatorii 7-8 ani, din cauza schemelor de sprijin pentru energiile verzi, pentru cogenerarea de inalta eficienta si a eforturilor producatorilor de reducere a emisiilor cu efect de sera, a declarat Ion Lungu, presedintele Asociatiei Furnizorilor de Energie Electrica din Romania (AFEER).
Energia verde: murim sau platim |
Marţi, Aprilie 19, 2011 - 17:15
BM: România şi Bulgaria vor înregistra cel mai bun ritm de reluare a creşterii economice în 2011
România şi Bulgaria, unde criza a lovit mai târziu decât în alte ţări, vor înregistra cel mai bun ritm de reluare a creşterii economice în 2011 din UE 10, în afară de Letonia şi Lituania, se arată într-un raport al Băncii Mondiale.
BM: România şi Bulgaria vor înregistra cel mai bun ritm de reluare a creşterii economice în 2011 |
Marţi, Aprilie 19, 2011 - 17:14
Grecia a vândut obligaţiuni de 1,6 miliarde euro, la o dobândă anuală de 4,1%
Grecia a vândut azi obligaţiuni cu scadenţa la 3 luni în valoare de 1,6 miliarde de euro, însă randamentele au depăşit pragul de 4%, potrivit Reuters. Randamentele ce vor fi plătite investitorilor au urcat la 4,10% pe an, cu 25 puncte de bază peste nivelul oferit la licitaţia din luna februarie, nivel apropiat dobânzii pe care Grecia o plăteşte pentru fondurile de la UE şi FMI.
Grecia a vândut obligaţiuni de 1,6 miliarde euro, la o dobândă anuală de 4,1% |
Marţi, Aprilie 19, 2011 - 17:08
Cum se fabrică o cutie de cola. Vedeţi aici cum 160 de români produc 750 de milioane de doze de aluminiu pe an pentru bere şi sucuri
În fabrica de ambalaje metalice Can Pack din Bucureşti, filiala locală a grupului polonez cu acelaşi nume, sunt produse câteva zeci de milioane de doze metalice pentru Coca Cola şi PepsiCo şi 80% din dozele folosite de producătorii de bere Heineken, SABMiller, InBev sau Tuborg România.
Cum se fabrică o cutie de cola. Vedeţi aici cum 160 de români produc 750 de milioane de doze de aluminiu pe an pentru bere şi sucuri |
Marţi, Aprilie 19, 2011 - 17:06