Technorati Romania
FMI va evalua noul acord cu România în perioada 27 aprilie - 9 mai, împreună cu CE şi BM
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jeffrey Franks, va evalua, pentru prima dată, în perioada 27 aprilie - 9 mai, noul acord de tip preventiv cu România, anunţă reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek.
FMI va evalua noul acord cu România în perioada 27 aprilie - 9 mai, împreună cu CE şi BM |
Vineri, Aprilie 22, 2011 - 12:53
Foştii şefi ai Aeroportului Băneasa, judecaţi
Fostul director al Aeroportului Băneasa, Ştefan Mladin, a fost trimis în judecată pentru neglijenţă în serviciu. Alături de Mladin au mai fost trimise în judecată alte 5 persoane. Dosarul se referă la un contract de reparaţie a pistei aeroportului. Prejudiciul este de 24 milioane de lei.
Foştii şefi ai Aeroportului Băneasa, judecaţi |
Vineri, Aprilie 22, 2011 - 12:47
Noul ministru al Muncii va fi nominalizat după Paşte
Noul ministru al Muncii va fi nominalizat în perioada următoare, după Sărbătorile de Paşte, în urma consultării colegilor din PDL, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.
Noul ministru al Muncii va fi nominalizat după Paşte |
Vineri, Aprilie 22, 2011 - 12:45
Şase dintre membrii fostei conduceri a Aeroportului Băneasa au fost trimişi în judecată de DNA
Şase dintre membrii fostei conduceri a Aeroportului Băneasa, printre care fostul director general Ştefan Mladin şi fostul director tehnic Florin Paul Fulger au fost trimişi în judecată, după ce în 2007 au încheiat ilegal două acte adiţionale la un contract de lucrări publice, informează DNA.
Şase dintre membrii fostei conduceri a Aeroportului Băneasa au fost trimişi în judecată de DNA |
Vineri, Aprilie 22, 2011 - 12:42
Cocor lansează 'Moda la pitici'
Cocor a organizat aseară primul eveniment de fashion pentru copii, ;amp;amp;#34;Moda la pitici;amp;amp;#34;. Prezentarea de modă a avut loc la etajul 5, iar toate magazinele de la acest etaj au oferit clienţilor reduceri la anumite produse de până la 50%, potrivit unui comunicat de presă.
Cocor lansează 'Moda la pitici' |
Vineri, Aprilie 22, 2011 - 12:37
Japonezii ridică un zid de 15 metri pentru a proteja de tsunami cea mai mare centrală nucleară din lume
Tokyo Electric Power Co. (Tepco), cea mai mare companie niponă, care administrează centralele nucleare din Japonia, a anunţat că va construi un zid de 15 metri înălţime pentru a proteja cea mai mare unitate atomică pe care o deţine de efectele unui potenţial tsunami cum a fost cel din 11 martie, care a generat cel mai grav dezastru nuclear din ultimii 25 de ani.
Japonezii ridică un zid de 15 metri pentru a proteja de tsunami cea mai mare centrală nucleară din lume |
Vineri, Aprilie 22, 2011 - 12:30
Romanii scot banii de la saltea si achita cash apartamentele
In primele doua luni ale lui 2011, s-au vandut 50.000 apartamente. Dintre acestea, doar 10.000 au fost cumparate cu credit, restul fiind achitate cu banii jos, potrivit unei statistici a Uniunii Nationale a Notarilor Publici (UNNPR).
Romanii scot banii de la saltea si achita cash apartamentele |
Vineri, Aprilie 22, 2011 - 12:25
Boc: Noul ministru al Muncii va fi nominalizat după Paște,în urma unor consultări consistente în PDL
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că noul ministru al Muncii va fi nominalizat după sărbătorile de Paște, precizând că este necesară o consultare "consistentă" în interiorul PDL cu privire la viitorul ministru.
Boc: Noul ministru al Muncii va fi nominalizat după Paște,în urma unor consultări consistente în PDL |
Vineri, Aprilie 22, 2011 - 12:19
Boc a preluat interimar ministerul Muncii şi a stabilit priorităţile imediate
Premierul Emil Boc a preluat vineri atribuţiile de ministru interimar al Muncii şi a stabilit împreună cu echipa de la minister priorităţile imediate, adică mediatizarea Codului Muncii ce intră în vigoare în mai, combaterea muncii la negru şi elaborarea legii asistenţei sociale.
Boc a preluat interimar ministerul Muncii şi a stabilit priorităţile imediate |
Vineri, Aprilie 22, 2011 - 12:16
RADET are pregătite echipe de intervenţie pentru Paşte
Dispeceratul de urgenţă şi echipele de intervenţie ale RADET Bucureşti vor funcţiona în regim permanent. de Paşte, bucureştenii putând suna gratuit dacă au probleme cu apa caldă şi căldura, la numărul 0800.820.002, apelabil din orice reţea, informează reprezentanţii regiei.
RADET are pregătite echipe de intervenţie pentru Paşte |
Vineri, Aprilie 22, 2011 - 12:09