Technorati Romania
Otilia Frolu, Bancpost: Mă aştept la o relansare, anul acesta, a fondurilor europene
Reporter: Care credeţi că sunt principalele probleme care intervin în absorbţia fondurilor europene?
Otilia Frolu, Bancpost: Mă aştept la o relansare, anul acesta, a fondurilor europene |
Miercuri, Mai 4, 2011 - 00:00
Matei Păun, BAC: 'Nici SIF-urile şi nici FP nu ar trebui să existe, într-un stat normal'
Reporter: BAC a fost raportat cu tranzacţii de câteva zeci de mii de lei la Bursa de Valori Bucureşti, lunile trecute.
Matei Păun, BAC: 'Nici SIF-urile şi nici FP nu ar trebui să existe, într-un stat normal' |
Miercuri, Mai 4, 2011 - 00:00
Statul intenţionează să împartă oferta 'Petrom' în două tranşe
Oferta de vânzare a 9,84% de acţiuni ;amp;amp;#34;OMV Petrom;amp;amp;#34;, care urmează să fie desfăşurată de stat, ar putea fi împărţită în două tranşe: una destinată investitorilor instituţionali şi una celor individuali, potrivit datelor transmise de OPSPI (Oficiului Participaţiilor Statutului şi Privatizării în Industrie), la solicitarea ziarului ;amp;amp;#34;BURSA;amp;amp;#34;.
Statul intenţionează să împartă oferta 'Petrom' în două tranşe |
Miercuri, Mai 4, 2011 - 00:00
Constanţa şi Deveselu, capete de pod ale SUA
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a fost aprobată solicitarea SUA de a utiliza Aeroportul Kogălniceanu şi Portul Constanţa pentru tranzit către şi dinspre Irak şi Afganistan.
Constanţa şi Deveselu, capete de pod ale SUA |
Miercuri, Mai 4, 2011 - 00:00
Deţinerile pe o lună, la Bursă, au generat pierderi
Investiţiile în piaţa de capital au adus pierderi uşoare, în perioada 1 aprilie - 2 mai, principalii indici fiind în scădere.
Deţinerile pe o lună, la Bursă, au generat pierderi |
Miercuri, Mai 4, 2011 - 00:00
AGA la 'Petromin', fără ştiinţa acţionarilor minoritari
Mai mulţi acţionari minoritari ai CNM ;amp;amp;#34;Petromin;amp;amp;#34; Constanţa (simbol CNMP pe piaţa Rasdaq), printre care şi SIF ;amp;amp;#34;Transilvania;amp;amp;#34;, reclamă că nu fost informaţi din timp asupra convocării Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) de pe 27 aprilie şi nu au putut să îşi exprime punctul de vedere cu privire la revocarea şi alegerea unui nou administrator special, de departe cel mai important punct de pe Ordinea de zi.
AGA la 'Petromin', fără ştiinţa acţionarilor minoritari |
Miercuri, Mai 4, 2011 - 00:00
'Avioane' Craiova a raportat pierderi de 1,4 milioane de lei
Compania ;amp;amp;#34;Avioane;amp;amp;#34; Craiova (simbol AVIO) a înregistrat, în primele trei luni ale anului, pierderi de 1,43 milioane de lei, în creştere faţă de perioada similară a anului trecut, când a avut pierderi de 1,1 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti.
'Avioane' Craiova a raportat pierderi de 1,4 milioane de lei |
Miercuri, Mai 4, 2011 - 00:00
Investitorii, interesaţi de opţiunile DESIF5
La Sibiu Stock Exchange, scăderile au dominat în cea mai mare parte a timpului în cea de a doua şedinţă a săptămânii, sub influenţa evoluţiilr de pe pieţele internaţionale, indicii burselor din Europa înregistrând corecţii.
Investitorii, interesaţi de opţiunile DESIF5 |
Miercuri, Mai 4, 2011 - 00:00
'Electroargeş' şi-a propus un profit de 3,4 milioane lei
Interviu cu domnul Ion Gavrilă, director general Electroargeş Curtea de Argeş
'Electroargeş' şi-a propus un profit de 3,4 milioane lei |
Miercuri, Mai 4, 2011 - 00:00
Nasdaq OMX şi ICE vor lansa în mod oficial oferta ostilă pentru NYSE
Operatorii bursieri americani Nasdaq OMX Inc. şi IntercontinentalExchange Inc. (ICE) au decis, luni seara, să lanseze în mod oficial o ofertă ostilă de preluare a rivalului NYSE Euronext, după ce conducerea NYSE a respins de două ori propunerea de aproximativ 11 miliarde de dolari lansată de Nasdaq şi ICE.
Nasdaq OMX şi ICE vor lansa în mod oficial oferta ostilă pentru NYSE |
Miercuri, Mai 4, 2011 - 00:00