Technorati Romania

Banca Comercială Feroviara deschide o sucursală la Cluj

Începând de azi este operaţională în Cluj Napoca prima unitate a Băncii Comerciale Feroviara, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
Banca Comercială Feroviara deschide o sucursală la Cluj |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 13:25

Avangate, controlată de Radu Georgescu, obţine o finanţare de 4 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners

Compania de investiţii 3TS Capital Partners a cumpărat un pachet minoritar din cadrul Avangate, firmă de soluţii pentru distribuţia electronică de software, controlată de omul de afaceri Radu Georgescu, au anunţat reprezentanţii companiei. În urma tranzacţiei, Avangate va primi o investiţie de 4 milioane de euro în următoarele 6 luni.
Avangate, controlată de Radu Georgescu, obţine o finanţare de 4 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 13:11

Rompetrol scumpeşte carburanţii la o zi după Petrom. Benzina se apropie de 6 lei pe litru

Rompetrol, al doilea mare jucător din piaţa petrolieră locală, a scumpit azi benzina şi motorină cu până la la 9 bani pe litru, la o zi după ce Petrom, cea mai mare companie din România şi liderul pieţei petroliere, a aplicat majorări de preţuri la carburanţii comercializaţi în reţeaua proprie.
Rompetrol scumpeşte carburanţii la o zi după Petrom. Benzina se apropie de 6 lei pe litru |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 13:10

Naţionala României, în urcare în clasamentul FIFA

Echipa naţională a României a înregistrat o urcare de cinci poziţii în clasamentul FIFA pe naţiuni, publicat azi. După două remize în meciurile amicale disputate în acest început de an, naţionala lui Răzvan Lucescu a urcat cinci locuri în ierarhia mondială, ocupând locul 52.
Naţionala României, în urcare în clasamentul FIFA |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 13:09

Baconschi: Situaţiile politice din statele din Golf nu pot fi comparate cu cele din nordul Africii

Situaţiile politice interne din statele din Golf nu pot fi comparate cu cele din nordul Africii, a apreciat miercuri ministrul de externe Teodor Baconschi, care a adăugat că statele din regiune s-au modernizat şi au reforme deja angajate.
Baconschi: Situaţiile politice din statele din Golf nu pot fi comparate cu cele din nordul Africii |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 13:06

Isărescu: Cred că trebuie îmbunătăţită legislaţia în domeniul agriculturii

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că trebuie îmbunătăţită legislaţia în domeniul agriculturii, deoarece partenerii interni sau externi, dar şi băncile, vor avea mari reţineri să finanţeze proprietăţile mici, precum şi infrastructura din transporturi, de care depinde turismul.
Isărescu: Cred că trebuie îmbunătăţită legislaţia în domeniul agriculturii |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 13:04

Isărescu: În cazul inflaţiei avem două mari necunoscute, alimentele şi ţiţeiul

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că, în ceea ce priveşte nivelul inflaţiei din acest an, există două mari necunoscute, respectiv preţul alimentelor pe plan exten şi cel al ţiţeiului, iar în cazul ieftinirii acestuia din urmă, speră ca efectul să se simtă şi în plan intern.
Isărescu: În cazul inflaţiei avem două mari necunoscute, alimentele şi ţiţeiul |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 12:54

Salariații Rompetrol Quality Control au câștigat procesul deschis împotriva companiei

Cei aproape 160 de salariaţi din cadrul Rompetrol Quality Control, divizia de laboaratoare a Grupului Rompetrol, au câştigat procesul deschis anul trecut împotriva adminsitraţiei companiei, susţine preşedintele Sindicatului Petrochimistul Petre Tancău, transmite corespondentul NewsIn.
Salariații Rompetrol Quality Control au câștigat procesul deschis împotriva companiei |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 12:51

Lincu l-a acuzat pe Blaga de corupţie

Vasile Blaga, secretarul general al PDL, a fost acuzat de corupţie de către preşedintele Pro Lex, Vasile Lincu. Blaga va face declaraţii de presă la ora 13:00.
Lincu l-a acuzat pe Blaga de corupţie |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 12:50

Franklin Templeton a selectat firma de brokeraj Wood&Co pentru răscumpărarea acţiunilor FP

Administratorul unic al Fondului Proprietatea, Franklin Templeton, a anunţat, printr-un comunicat, că firma cehă Wood & Company Financial Services a fost selectată, în urma unei licitaţii, ca intermediar pentru a realiza, în numele Fondului, viitorul program de răscumpărare de acţiuni.
Franklin Templeton a selectat firma de brokeraj Wood&Co pentru răscumpărarea acţiunilor FP |
Miercuri, Martie 9, 2011 - 12:46