Technorati Romania

CNADNR efectuează lucrări de mentenanţă la Sistemul de Roviniete

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţă că mâine, 16 martie, în intervalul orar 00:00 - 01:30, funcţionarea Sistemului de Emitere, Gestiune, Control şi Monitorizare a Rovinietei va fi întrerupt pentru mentenanţă. În acest interval nu se vor putea elibera roviniete în niciunul din punctele de distribuţie, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
CNADNR efectuează lucrări de mentenanţă la Sistemul de Roviniete |
Marţi, Martie 15, 2011 - 18:11

Accreo România are un nou membru

Accreo România, companie independentă de consultanţă care oferă servicii şi soluţii integrate în domeniul politicilor europene, instrumentelor de asistenţă financiară, precum şi business consulting, anunţă lărgirea echipei prin numirea lui Ovidiu Mihăilă în funcţia de Consultant, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Accreo România are un nou membru |
Marţi, Martie 15, 2011 - 17:59

Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de marţi pe roşu

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu pierderi cuprinse între 2,17% şi 3,45%, cel mai afectat fiind indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF).
Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de marţi pe roşu |
Marţi, Martie 15, 2011 - 17:51

SUA - jurnal bursier - 14 martie

Pieţele americane au încheiat prima sesiune a săptămânii cu scăderi de ordinul a jumătate de procent, în pofida revenirii înregistrate în a doua parte a şedinţei de tranzacţionare.
SUA - jurnal bursier - 14 martie |
Marţi, Martie 15, 2011 - 17:48

Bursa de la New York cade cu peste 2% în deschidere

Bursa de la New York a deschis şedinţa de marţi în scădere cu aproape 2%, continuând să înregistreze pierderi pie fondul evoluţiei evenimentelor din Japonia şi a burselor europene.
Bursa de la New York cade cu peste 2% în deschidere |
Marţi, Martie 15, 2011 - 17:42

ANCOM anunţă că a primit bani de la UE pentru “calculatorul de preţuri” la telefonie şi internet

Autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM) va demara proiectul de a realiza un site internet pe care utilizatorii să poată compara tarifele pentru serviciile de telefonie şi internet de pe piaţă, după ce instituţia a semnat un contract prin care primeşte o finanţare nerambursabilă de 886.198 de lei din fonduri europene pentru realizarea aşa-numitului “comparator de preţuri”.
ANCOM anunţă că a primit bani de la UE pentru “calculatorul de preţuri” la telefonie şi internet |
Marţi, Martie 15, 2011 - 17:36

Carpatica emite cardurile VISA cu cip

Banca Comercială Carpatica a început procesul de migrare a portofoliului de carduri cu bandă magnetică, la carduri cu cip, proces ce se va derula treptat, pe măsura emiterii de carduri noi, respectiv reemiterii şi reînnoirii cardurilor cu bandă magnetică emise deja de Carpatica, clienţilor săi, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
Carpatica emite cardurile VISA cu cip |
Marţi, Martie 15, 2011 - 17:34

Cu 500 de zile înainte, biletele de la Jocurile Olimpice din 2012 s-au pus în vânzare. Vedeţi aici cât costă

Biletele de la Jocurile Olimpice din 2012 care vor avea loc la Londra sunt deja disponibile fiind puse în vânzare cu 500 de zile înaintea evenimentului, scrie BBCNews.
Cu 500 de zile înainte, biletele de la Jocurile Olimpice din 2012 s-au pus în vânzare. Vedeţi aici cât costă |
Marţi, Martie 15, 2011 - 17:24

Nvidia Quadro 2000D îmbunătăţeşte imagistica medicală

Nvidia anunţă lansarea şi disponibilitatea imediată a noii soluţii de procesare vizuală Nvidia Quadro 2000D, proiectată pentru uzul în imagistica medicală, cu scopul de a îmbunătăţi acurateţea şi viteza de diagnosticare. Quadro 2000D oferă caracteristici esenţiale pentru diagnosticare şi performanţa de care spitalele, clinicile şi alte medii de diagnosticare imagistică au nevoie pentru a interpreta în mod eficient rezultatele testelor de imagistică, arată un comunicat remis redacţiei.
Nvidia Quadro 2000D îmbunătăţeşte imagistica medicală |
Marţi, Martie 15, 2011 - 17:24

Pilonul II - Valoarea medie a unui cont a crescut cu 3,37% în februarie, la 893 lei

Valoarea medie a unui cont la nivelul sistemului de pensii private obligatorii (pilon II) era în februarie de 893,01 lei/participant, în creştere cu 3,37% faţă de luna anterioară şi cu 62,88% peste valoarea înregistrată în urmă cu un an, potrivit unui raport publicat marţi de CSSPP.
Pilonul II - Valoarea medie a unui cont a crescut cu 3,37% în februarie, la 893 lei |
Marţi, Martie 15, 2011 - 17:20