Telefonul care ne instraineaza

Experimentez in continuare blogging-ul si constat ca e interesant sa scrii, cand si cand, despre cate ceva. Cu toate ca usor nu-i deloc …

Spunea, o statistica, deunazi, ca in Republica ar fi active vreo 27 de milioane de telefoane mobile. Noi, cu vreo 5 milioane mai putini, si mai degraba pasivi …
Imi vin in minte telefoanele de acum 20 de ani. Sau lipsa lor, de fapt. Cuplajul si firul legat de calorifer, lunile de asteptare si “cunostintele” necesare pentru aprobarea instalarii unui post telefonic, cabinele cu telefon fara disc si “… Bucurestiu’, cabina 2” …
Vremuri in care, in ciuda lipsei comunicatiei instantanee (si nu uit nici restul de caracteristici ale perioadei), reuseam sa ajungem la timp, sa fim aproape unii de ceilalti si sa respectam ceea ce am spus ca vom face.

Indreptandu-ma, incet, catre subiect - nu cred ca am sa-i pot intelege vreodata pe cei care nu raspund la telefon. A avea un telefon mobil trebuie sa fie un act responsabil si o asumare a comunicarii. Comunicare intreaga, dodoloata, si bidirectionala.
Intr-un fel, povestea se asterne in doua straturi: cel personal si cel de business. Nu-mi dau seama de ce, insa, in ultimul timp experimentez ambele fatete. Jucand in rolul celui neraspuns. Suficient de des cat sa imi pun serios intrebarea unde o fi problema …

Luand in discutie intai planul personal, nu gasesc vreo scuza sa nu raspunzi la telefon. Pot sa fiu de acord ca exista apeluri … mai putin placute. Dar trebuie sa fii in stare sa treci peste reactia “epidermica” si sa rezolvi ceea ce ai de rezolvat, in termeni clari, fermi si nu in ultimul rand, civilizati. Pentru ca nimeni nu va solutiona nimic in locul tau. Niciodata.

Trecand in zona de business, “neraspunsul” se transforma in ceva cu mult mai grav, intrucat deja nu mai actionezi in nume propriu, ci reprezinti compania care te-a angajat. Un exemplu - nu exista niciun motiv pentru care, dupa ce ai solicitat o oferta, dupa ce ti-a fost transmisa, dupa ce au avut loc discutii si o intalnire chiar … sa dispari din povestire fara a mai raspunde la niciun apel telefonic.
Scenariul se repeta insa cu o densitate si regularitate care nu pot decat sa ma sperie si sa ma faca sa imi reconsider in mod serios pozitia, atitudinea si reactia fata de acesti (…).
Cat pe ce sa utilizez un cuvant care ii defineste perfect …
Ma bucur ca nu mi-a scapat vorba respectiva, dar sunt momente in care incepi sa te indoiesti de Newton, sa crezi ca merele pot cadea in orice directie si, prin urmare, suitul pe pereti sa devina realitate. Asta pentru a nu renunta la una din valorile tale (Clientul) si sa nu raspunzi cu moneda pe care cu prisosinta ar merita-o.

Pana la urma, a raspunde sau nu la un apel arata exact respectul pe care fiecare si-l arata siesi si, apoi, celor de langa el.

Am ajuns astfel sa avem mai mult de un telefon si suntem la o distanta de cateva taste de oricine. In realitate, insa, de cele mai multe ori, ne despart ani. Vreo sapte, primii dintre acestia …