
Traian Băsescu, între două che...
Dar ca un ziar de marcă cânva să ajungă un preş sub talpa băsismului trebuie să fie populat cu ziarişti corespunzători. Adică nişte slugoi de ultima speţă, pentru care verticalitatea, demnitatea, bunul simţ şi spiritul de jurnalist nu există. Aceste specimene nu pot fi numiţi jurnalişti, nu merită ca această breaslă să fie injosită de asemena specimene.Dar, aşa cum spuneam puţin mai sus, presa este câinele de pază a democraţiei într-o democraţie. Cum România nu se mai încadrează în minimele cerinţe ale democraţiei nici presa nu mai este decât o biată javră lihnită după un oscior aruncat de stăpânul politic.
Dacă aţi urmărit din întâmplare interviul-discurs al lui Traian Băsescu daruit naţiunii din staţiunea preferată a lui Ceauşescu, au putut vedea şi auzi cum preşedintele nostru (oare?) spunea numai aşa: EU vreau, EU fac, EU nu fac, EU vă fac... Şi mai departe, tot preşedintele nostru (oare?) ne spune mai tot timpul, nu cumva să fie cineva care nu este în clar, că EL este şeful statului!
Dragi prieteni, conform Constituţiei, preşedintele României face parte din puterea executivă. El nu este şeful statului, şeful înt-o democraţie este Parlamentul, care reprezintă voinţa poporului!
Şeful statului erau Hitler, Carol al II-lea, Ion Antonescu, Stalin şi Nicolae Ceauşescu!
Se pare că Traian Băsescu vrea să fie parte şi el din pleiada dictatorilor.
Românii au uitat repede cum este să fi într-un stat autocratic iar eroii din Revoluţia din 1989 au murit degeaba!
Traian Băsescu, între două che...
...
S-a găsit soluţ...
Chinezii nu se dezmint deloc când vine vorba de a copia ceva, de la un banal telefon până la un magazin întreg.
Oraşul chinezesc Kunming este un rai al fake-urilor în materie de centre comerciale....
Iată că după o lună de pauză, Formula 1 revine cu Marele Premiu al Belgiei pe circuitul de la Spa-Francorchamps.
Chiar şi după mica vacanţă Red Bull Racing rămâne i...
Viziteaza online in orasele mari din Romania Business Forum