Skip to Content

Horoscop Zilnic Actualizat

Berbec Gemeni Leu Balanta Sagetator Varsator Taur Rac Fecioara Scorpion Capricorn Pesti

MFP şi MECMA au publicat protocolul de colaborare pentru Prima Casă 4

Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri au publicat la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial ordinul comun privind convenţia pentru Prima Casă 4, urmând ca protocolul să fie semnat de Fondul de Garantare şi băncile interesate.

Termen: Economie

Sursa articol:

La numai un an de la înfiinţare, expoziţia permanentă de istorie a mineritului din Roşia Montană ;amp;amp;#34;Aurul Apusenilor;amp;amp;#34; numără peste 10.000 de vizitatori, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania de smart flying Blue Air a lansat orarul de iarnă 2011-2012 din Bucureşti spre 16 destinaţii şi din Bacău spre trei destinaţii din Italia, precum şi spre Londra, au anunţat luni reprezentanţii companiei aeriene.

Luni la sediul Poşta Română a avut loc jurizarea concursului naţional de desen ;amp;amp;#34;Vine, vine Iepuraşul;amp;amp;#34;, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Nicolas Sarkozy a declarat:;amp;amp;#34;Participanţii au decis o acţiune militară pentru ca decizia ONU să fie respectată. Vom împiedica de asemenea atacurile asupra oraşelor din Libia. Popoarele arabe vor să se elibereze de scalvia în care se afl...

Consiliul de Miniştri ai Transporturilor din UE a adoptat, joi, la Bruxelles, noi reguli privind regimul răspunderii transportatorilor şi al despăgubirii persoanelor care călătoresc pe mare.

Va oferim o gama variata de produse la cele mai bune preturi din Romania oferite de magazinul online emag.ro unde livrarea produsului este gratis. Cumpararea se face direct pe site si plata o faci la primirea coletului. Simplu si rapid nu ? Produsele sunt mai ieftine decat la magazin.