Convocarea la nationala - afacere in familie
Oriunde in lumea civilizata, in fata evidentei facem o plecaciune. O reverenta, semnul respectului fata de realitatea care ne poate fi mai mult sau mai putin pe plac. Si cand mai esti si platit cu un munte de bani pentru a observa o realitate simpla, inteleasa de orice copil sau muncitor cu zece clase, pentru a alege din putinul pe care-l ai de ales, atunci iti faci cruce si zici ca-i prea destul. Dar nu e. Fiind vorba de “Satana”, asa cum i se mai spune incruntatului selectioner al echipei nationale, crucea n-are a face in ecuatie, asa cum aveau icoanele pe vremea lui Puiu Iordanescu. Muntele de bani nu-i ajunge, asta fiind si motivul pentru care casinourile ii faceau abonament de fidelitate. Probabil lacomia e si cauza intereselor practicate la convocarea lotului. Pentru ca de acolo pot veni comisioane grase, din cresterea cotei de piata a unor jucatori, rodul unor prietenii vechi si oculte. Si cum crucea n-are a face cu Pitzi, de nici o forma, ea e folosita insa de multe ori ca imagine pentru bunul sau prieten Gigi. Si de aici pana la convocarea unui numar record de stelisti nu a mai fost decat un pas. Iar daca mai tinem cont si de relatiile de impresariere, avem o nationala de fotbal a lor, nu a noastra.
Toti microbistii din Romania, in frunte cu jurnalisti cu experienta in breasla, ca Ovidiu Ioanitoaia de exemplu, dar si cu oameni de fotbal, ca Mitica Dragomir, si-au exprimat indignarea neconvocarii lui Sanmartean pentru meciurile cu Estonia si Andorra, primele din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din Brazilia 2014. Pe buna dreptate, pentru ca jucatorul Vasluiului a dovedit nu doar ca are valoare, ci si o personalitate in joc cum rar gasesti pe la noi, manifestata printr-o tehnica deosebita, inteligenta si munca. Marturisesc ca nu inteleg sub nici o forma lasarea lui pe dinafara in conditiile subtirimii lotului. Iar argumentul pueril cum ca Tanase evolueaza pe acel post nu face decat sa inflameze si mai mult spiritele, parerea majoritatii fiind ca Dodel nu e mai valoros decat Sanmartean si, oricum, nimeni nu poate semna un contract de titular la nationala atata timp cat ne aflam atat de jos… Personal, nu pricep nici neconvocarea lui Gabi Muresan, evolutiile mijlocasului CFR-ului, echipa ce joaca in grupele Champions League, fiind remarcabile. Si nici cea a unor Tucudean sau Antal.
Singura veste imbucuratoare e lasarea pe tusa a marilor “vedete”, Florescu si Cocis. Probabil nu lipsa vreunui obiectiv imediat (unde s-a mai vazut sa fii investit, platit, si sa n-ai obiectiv!) l-a impins pe Piturca sa-i treaca cu vederea acum, ci faptul ca trebuia sa li se faca loc stelistilor Pintilii si Adi Popa. In rest, aceleasi fixatii ineficiente (pentru echipa) cu Gaman sau Tatarusanu. Dar cainii latra, caravana trece.
O scurta analiza a celor convocati ne indica grave probleme cu modul in care se face selectia la nationala. Lobont e mai mult rezerva la Roma si s-a vazut ca e iesit din forma, Pantilimon – si el rezerva la Man.City, dar oricum peste eternul gafeur Tatarusanu, Luchin – evolutii slabe la Dinamo, uneori rezerva lui Nica, Goian – tocmai a jucat in liga a 4-a (!!!) din Scotia, Chiriches – a gresit in ultima perioada (vezi Slovenia, Trnava si Otelul), Grigore – gafa inclusiv in ultimul meci cand a comis penalty in ultimul minut, Gaman (a jucat lamentabil cu Slovenia, evolutii sterse la Astra, dar impresariat de Becali), Torje – n-a prins prima echipa la Granada (nici la Udinese nu mai reusea asta), Lazar – probleme la Salonic cu PAOK, Adi Popa – abia a facut doua meciuri bune la Steaua dar mai mult rezerva lui Chipciu, Pintilii – sters, defensiv (exceptie ultimul meci), uneori rezerva, Tanase si Bourceanu – evolueaza la Steaua si au asigurat postul de titular orice s-ar intampla, chiar daca pe postul lor sunt variante mult mai bune ca Sanmartean si Muresan, Marica – lustruieste banca de rezerve la Schalke, etc.
Primul meci al Romaniei din grupa D a preliminariilor pentru campionatul mondial de fotbal din Brazilia, va avea loc vineri seara de la ora 21, la Tallin, cu Estonia, fiind urmat de cel cu Andorra de saptamana viitoare, pe teren propriu. Din grupa noastra, favorite la calificare, conform caselor de pariuri si pozitiei din clasamentul FIFA, sunt Olanda, Turcia si chiar Ungaria.
Articole asemanatoare
In editia din aceasta saptamana a revistei Kerrang! fanii rock-ului vor putea citi in exclusivitate un interviu cu solistul trupei Green Day, unul dintre cele mai mari si importante staruri rock.
Iata o parte din interviu:
CARE ESTE...
Prima editie a Festivalului International de Muzica Rock – OST MOUNTAIN FEST va avea loc in perioada 6-8 august 2010 la Poiana Mare din Busteni.
La festival vor fi prezente in jur de 15 formatii din Germania, Spania, Croatia, Portugalia, B...
Sanatate si nutritie, alimente care te intineresc, alimente care te mentine tanar si in forma, alimente ce au un rol de a preveni imbatranirea cat si mentinerea tonusului sanatatii.
IAURTUL
Bogat in vitamina B, saruri de calci...
Retete sau diete de slabit, Vreti sa slabiti? si ideea unui timp indelungat de lipsuri te descurajaza. Eu am gasit reteta care m-a ajutat si vreau sa spun si aici. Asa incepe orice poveste frumoasa de genul asta. Ei bine, din pacate nu-i mereu asa...
Contul de Twitter a lui Hayley Williams a fost spart iar faptasul a uploadat o poza topless cu solista grupului Paramore.
Desi avocatii acesteia au petrecut intreaga noapte incercand sa stearga poza si sa afle cine este faptasul, tot ce au p...
Ultima melodie interpretata de marele actor Jean Constantin este melodia "Teatrul este Gol, viata e un rol Fir ar mama ei de viata" in emisiunea Happy Hour de la Pro TV. o melodie ce a pus un pic pe ganduri toti invitatii la emisiune, Sebas...
Felicitari Romaniei, sau mai degraba Paulei Seling si lui Vio, care au reusit sa se claseze pe ultimul loc de pe podium cu melodia Play with fire.
Castigatoare a fost Germania, cu melodia Satellite, cantata de Lena.Aceasta a castigat cu un p...
- autentifică-te pentru a adăuga comentarii